Pe parcursul vietii rolurile in familie ale unei persoane se schimba. Persoana... se naste. Din momentul in care se naste este numit "fiu/fiica". Apoi creste, devine adolesccent si vine un moment (cand, depinde de fiecare persoana) in care, fie ca vrea, fie ca nu trebuie sa se maturizeze si sa inceapa sa-si asume altfel de responsabilitati decat cele de dinainte. Se casatoreste si o data cu acest legamant devine "sot/sotie". Apoi, uniunea despre care vorbim are nevoie de ceva solid care sa o mentina. Astfel, apar copiii care si ei la randul lor vor avea parte, in mod normal de acelasi destin (din acest punct de vedere). Sotii devin parinti (mama si tata), apoi bunici si daca au norocul si strabunici. Insa tot acest proces, fie ca este vazut din punctul de vedere al ficei, sotului, mamei s.a.m.d se desfasoara in cadrul unei familii.
Ei bine, de un astfel de proces a avut parte ca orice om si Mihai M. Acum este fiu, sot si tata a 4 minunati (sau nu) copii. O data cu aceste roluri au venit si responsabilitatile, nevoile din ce in ce mai ample si mai numeroase...printre aceste nevoi numarandu-se si necesitatea unei masini family. Ce insemna asta din punctul sau de vedere? O masina incapatoare, eventual cu un portbagaj incapator, care sa ofere siguranta de care fiecare dintre noi avem nevoie, confort. Insa acest lucru nu inseamna ca trebuie sa fie lipsita de atuurile unei masini... bune. Un astfel de atuu poate fi si consumul cat mai mic de combustibil, dar care poate fi incadrat si in ceea ce se cere unei masini de familie.
De exemplu: drumurile la munte cu familia, la mare, excursiile... toate necesita consumul unei anumite valori de combustibil. Daca este un drum mai lung este nevoie de spatiu de miscare. O perioada mai lunga de sedere face indispensabila existenta unui portbagaj incapator pentru bagajele celor 6 membrii ai familiei sale...s.a.m.d.
Si, cum spuneam, a inceput sa caute o masina care sa indeplineasca toate aceste cerinte. A mers in primul stand de autoturisme, a ramas dezamagit. Niciuna din masinile vazute nu l-a convins ca... merita! A mers in al doilea. Masini mai bune, incapatoare, dar cu un consum exorbitant de combustibil. A venit vremea sa-l viziteze si pe al treilea. Consum minim de combustibil, insa masini care nu ofereau siguranta de care el si familia sa aveau nevoie.
In final cand isi pierduse orice speranta de a gasi o masina family pe placul lor, familia M. a dat peste Toyota!Masina de la Toyota, care avea sa le ofere tot ceea ce si-au dorit vreodata, inclusiv cele mentionate mai sus.
Masinile de la Toyota care aveau sa fie mana cereasca pana si pentru al saptelea neam!
Acum tin sa mentionez ca acest articol este scris pentru PCNews!
miercuri, 11 noiembrie 2009
Familia M. si Toyota
Etichete:
combustibil,
familia m.,
masina family,
masini,
PCNews,
portbagaj,
superblog,
toyota
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Foarte bun articolul. Indiferent de ce am zice, Toyota e chiar varful in materie de autovehicule.
RăspundețiȘtergereFelicitari pentru post!
@ Johnny: Din ce am citit pentru aceste articole tin sa-ti dau dreptate...
RăspundețiȘtergereMultumesc!
Imi place ce frumos ai incadrat nevoile unei familii generale, banale, intr-o masina Toyota. Felicitari!
RăspundețiȘtergerecred ca isi va schimba prenumele, "trece-ti in buletin si Toyota" :))
RăspundețiȘtergere@John Add: Tare asta! :))
RăspundețiȘtergereProbabil o vor face...:))
Felicitari!Pentru 4 prunci niciodata un portbagaj nu e prea mare, dar Toyota nu-i pune sa renunte la nimic.
RăspundețiȘtergere