Undeva prin 2029...

Undeva prin anul 2029... Un copil sprinten cu privirea patrunzatoare, de vreo 0,14 ani, pe nume Martianul J.23... hoinarea pe minunata si plina de viata planeta Marte. Un gand il framanta. Privea soarele colorat puternic in nuante de rosu si stele albastre pe cerul galben, intrebandu-se "De unde vin toate astea? Ce sunt ele?" Era captivat, de parca ar fi fost prima oara cand le vedea! Mergea in continuare privind in sus...mergea...mergea pana cand cazu! Cazu pe o gramada de norisori pusa in mijlocul drumului. Cand ridica capul, un om cu doi ochi in loc de trei, cum era normal, cu o gura in loc de doua si mai mult, cu o constructie extrem de ciudata, de genul: picioare, trup, maini, gat si cap ii aparu in fata ochilor (a doi dintre ei, pentru ca unul se afla in spate), care il intreba:
- Copile, ce s-a intamplat?
Ii intinse o mana si il ridica.
- Am cazut, replica copilul usor nedumerit.
- Of... neatentia asta!
Martianul J.23 ii spune motivul pentru care nu fusese atent...
- Ooo... in sfarsit un copil interesat de aceasta stiinta! Pentru ca, asta este...o stiinta!
Copilul, nestiind ce sa-i spuna, schimba subiectul, intreband:
- Tu de ce arati asa?
- Pai...arat asa pentru ca nu sunt de aici. Eu locuiesc in nordul lui Marte. Acolo, oamenii arata...ca mine!
- Aaa...Am inteles! spuse micutul zambind.
- Eu ma numesc Eric. Numele tau care este?
- Martianul J.23! Auzi... Eric e un nume de cod? intreba in soapta.
- Nu! Este numele meu.
Baiatul izbucneste in ras:
- Ce chestie... Si spuneai ca poti sa-mi explici de unde vin toate astea? zise redresandu-si vocea.
- Sigur... Daca esti interesat. Vino cu mine!
Si o lua inainte cu Martianul J.23 in urma sa...
La un moment dat, ajung in fata unui ecran micut si de indata cum il vazu, copilul striga...
- Asta este un computer! Cat mi-as dori si eu unul. Pacat ca ai mei nu sunt de acord cu astfel de obiecte...
- Nu au de ce sa nu fie. Este un...obiect, cum ii spui tu, care poate face multe spuse acesta luand in mana o telecomanda. Apasa pe un buton si in momentul urmator ecranul se facu de 10 zilioane de ori mai mare.
- Wow! Striga baiatul din nou, facand cativa pasi in spate.
- Ti-l prezint pe COSMOS. Este cel mai bun din toate megacomputerele care au existat vreodata si... cel mai...mega.
- Si din care vor exista vreodata!
Se auzi o voce din interiorul ecranului.
- Ce a fost asta? spuse baiatul sarind ca ars.
- Eu, COSMOS.
Martianul J.23 inghitii in sec.
- Nu te speria... COSMOS poate, ca si tine, sa vorbeasca. Adica este un megacomputer vorbitor.
- Daaa?
Era in continuare surprins, dar se linistise.
- Daaa! Si pot vorbi atat de tare...incat sa se auda in toata planeta Marte si... pe langa asta am vazul si auzul foarte dezvoltate. Mintea mea poate retine pana la 851961615946509291101649,0274805199 informatii. In cateva minisferturi de milisecunde pot calcula orice... inclusiv distanta de la pamant la cer. Sunt fenomenal! Sunt COSMOS!
Copilul era din ce in ce mai minunat de ceea ce vedea si auzea.
- Si poti calcula si...
- Ce anume?
- Si... cat timp am sa vietuiesc eu? Spuse baiatul ridicand din spranceana.
- Da!
- Cat?!
...
- Mult!
Eric intrerupe discutia:
- COSMOS, micutul Martian J.23 vrea sa afle ce este soarele, ce sunt stele si cum se formeaza ele.
- Da COSMOS...te roooog! Replica copilul afisand o expresie atat de inocenta...
- Daca vreau! Se auzi aceeasi voce din ecran...
- COSMOS, termina!
- Poftim?
- Iarta-ma COSMOS, nu am vrut sa o spun asa...
Se pierde daca tipi la el, sopteste Eric catre baiat.
- Ma rog, am sa o fac si pe asta. Se auzi din nou COSMOS, cu o voce usor ironica.
In momentul urmator, ecranul emana o lumina stranie extrem de puternica.
- Eric, asta este tot o megalumina?
- S-ar putea spune si asa...
- Acum ce se va intampla, ce se va intampla?
- Vei vedea, doar daca vei gasi butonul potrivit. Tu trebuie sa-l gasesti!
Micutul se apropie sfios de megatastatura din fata sa. Se uita cateva secunde si spuse:
- Asta e! Apasand pe o tasta pe care scria "Hai intra!".
- Bravo! Aceea este! Acum pune-ti acesti ochelari deoarece lumina va deveni din ce in ce mai puternica si va fi imposibil sa privesti cu ochiul liber.
Baiatul isi pune acei ochelari "atat de ciudati"...
- Perfect! Acum ia un loc si priveste.
In clipa urmatoare doi norisori in forma de scaune isi facu aparitia. Cei doi se aseaza.
COSMOS isi arunca razele spre cer. Soarele si stelele coborara usor spre el...

Acum COSMOS era cerul si totul in jur se intunecase! Martianul J.23 era si de aceasta data fascinat. In secundele urmatoare, cerul si stele incepu sa se dilate, sub privirea curioasa a copilului si se retrag in adancul ferestrei luminoase, acum, pe post de...cer!
- Ce o sa se intample acum? Ce o sa se intample?
Zise baiatul tragandu-l de maneca pe Eric.
- Acum vei vedea cum s-au format.
Si asa se intampla... Zizilioane de particule miniminuscule isi facu aparitia pe cerul improvizat... explozii, lumini, efecte... Si intr-un final soarele si stelele! Tot acest proces dura timp de aproximativ 2 ceasuri.
- Wow! A fost... minunat! Spuse baiatul, care nu-si putea dezlipi privirea de pe ecranul luminos.

Soarele si stele iesira din interiorul lui COSMOS si mersera inapoi, pe cer, Se facu zi!

- Ei, bine baiete acestea au fost raspunsurile la intrebarile tale. Desigur ca tot acest proces dureaza zilioane de catralioane de ani... Dar noi nu avem tot acest timp!
- Desigur ca nu. Spuse Martianul J.23 in continuare incantat.
- Acum este deja tarziu, trebuie sa mergi acasa.
- Asa este. Multumesc mult! Si tie COSMOS!
- Cu mare placere, se auzi Eric si Cosmos in acelasi timp.
- Sa mergem, am sa te conduc.

Si plecara... Liniste abosluta...
La un moment dat, copilul il inghionti cu cotul si sopti:
- Ce a fost asta?
La care Eric, mandru, cu zambetul pe buze, spuse:
- Noul megacomputer de la ASUS!

Linistea se asterne din nou... Zecile de mii de catralioane de zilioane de trilioane de intrebari incepeau sa reapara in mintea copilului... Ca si cum nu ar fi disparut niciodata!

La sfarsit tin sa precizez ca acest articol este scris pentru PCNews.